Magda Bratu şi Ion Jianu, ştiaţi c-aţi fost furaţi, respectiv jefuiţi, în Madrid, respectiv Londra?

 

Cu Magda Bratu cred c-am comunicat de trei ori în viaţă, prin viu grai, telefon şi email. De-aia, când am primit un mesaj sub numele ei, cum c-au lăsat-o hoţii fără o leţcaie la Madrid şi mă roagă să-i împrumut 1750 de euro, m-am gândit că era mai firesc să apeleze la Mircea Canţăr, de exemplu.

Cu Ion Jianu am comunicat de două ori în viaţă, prin telefon şi email, până să-mi scrie recent, cu lacrimi în ochi, că, sub ameninţarea pistolului, a fost jefuit la Londra şi mă roagă să-l ajut cu 1650 de dolari doar până se înapoiază pe pământ craiovean.

Ei, asta a fost deja prea mult! Ce de ziarişti craioveni în vacanţă prin metropolele europene! Şi de ce nu-mi scriu pe româneşte? Sau, admiţând că s-au obişnuit cu limba din partea locului, de ce nu-mi scrie Magda Bratu în spaniolă? Nu vreau să epatez cu perspicacitatea mea, dar mesajul lui Jianu mi-ar fi stârnit suspiciuni şi fără avertizarea de la Gmail. Ce credea ăla care-a încropit nişte adrese pe Yahoo, altele decât le aveam eu pentru Magda Bratu şi Ion Jianu, că s-a-ntâlnit escrocul cu prostul?

Există pe lumea asta poliţie specializată în deturnări de sume pe net. De sume nete. Dacă Magda şi Ion vor să reclame cazul, le pun datele la dispoziţie, poate obţinem niscai despăgubiri, să-l învăţăm pe searbădul escroc internaţional un proverb românesc: unde dai şi unde crapă.

Bookmark and Share